Articole si Evenimente

eveniment

Artă poezie și memorie la Sighet.

Publicat in 29 Sep 2026 de Florian Szabo - Centrul Cultural Sighet

Sighetu Marmației
Artă, poezie și memorie – întâlniri care rămân.
     Cea de-a doua zi a Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației – ediția a 53-a a fost o zi în care arta s-a întâlnit cu memoria, iar poezia și-a găsit locul printre oameni și povești.
      De la „Artă la Palat”, prin vizitarea Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, unde sculptura și poezia au intrat într-un dialog informal și expoziția „Obsesii”, semnată de sculptorul Ioan Pop Vereta, până la inaugurarea Centrului multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fiecare moment a adus în prim-plan puterea artei de a păstra vie memoria. 
   Un moment aparte l-a constituit cuvântul de deschidere rostit de Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică, precum și lansarea volumului „Memorialul Sighet, de la idee la faptă”, de Nicolae Noica.
   Iar prin „Mărturii din închisori”, teatrul-document a transformat memoria în emoție și mărturie, prin spectacolul susținut de Secția de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmației, condusă de Ileana Nemeș-Pop, alături de voluntarele care au participat cu dăruire la acest moment.
   Fotografii de la câteva dintre întâlnirile în care arta, cuvântul și memoria s-au întâlnit la Sighet, în cea de-a doua zi a Festivalului.
Pentru că ceea ce se trăiește prin artă nu trece – rămâne.
Foto + text Florian Szabo

Publicat in 29 Sep 2026 de Florian Szabo - Centrul Cultural Sighet

Galerie Foto

Ultimele Evenimente si Articole publicate

Vezi toate