Articole si Evenimente

eveniment

,,Lumină-n Glas, Lumină-n Suflet”

Publicat in 4 Dec 2025 de


La Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației am trăit împreună două ore în care glasurile, inimile și tradițiile noastre au devenit lumină. 
  Evenimentul Lumină-n Glas, Lumină-n Suflet a reunit elevii clasei a XII-a B de la Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand din Sighetu Marmației, alături de doamna dirigintă Rozaura Simion.
 Au vorbit despre sensul sărbătorilor de Crăciun, despre tradițiile care ne însoțesc, despre forța colindului și despre psihologia darului – nu darul material, ci cel care se dă din inimă: timpul, atenția, bunătatea, cuvântul cald și tradițiile care ne adună, an de an, în jurul luminii și al colindului.
Au împărtășit aceste gânduri părintele protopop Dan Sidău, bibliotecara Delia Șerba și referentele Narcisa Ionica Vaida și Ileana Nemeș-Pop, coordonatoarele proiectului.
Prin imagini, prin colind, prin dialog și întrebări, tinerii au descoperit că tradițiile nu aparțin doar trecutului, ci trăiesc prin fiecare dintre noi, ori de câte ori alegem să dăruim, să iertăm, să fim buni.
Un moment special a fost cel în care elevii au scris, pe mici bilețele, gânduri, dorințe, promisiuni sau fapte bune pe care le-au făcut sau pe care și le propun pentru anul care vine. Toate bilețelele au împodobit brăduțul nostru, transformându-l într-un arbore al dorințelor curate și al speranței.
 Împreună ne-am bucurat de atmosfera sărbătorilor: cozonac, gogoși, mere, nuci, covrigi , gusturi simple, adevărate, din care se alcătuiește copilăria fiecăruia.
Mulțumim tuturor celor prezenți pentru deschidere, pentru emoție și pentru bucuria de a fi împreună!
Să aveți parte de sărbători cu pace, colind în suflet și lumină!

Publicat in 4 Dec 2025 de

Galerie Foto

Ultimele Evenimente si Articole publicate

Vezi toate